Confidenţialitate


Volkswagen suspendă vânzările de autoturisme care sunt echipate cu programe care păcălesc testele


Volkswagen suspendă vânzările de autoturisme care sunt echipate cu programe care păcălesc testele

Dacă v-ați planificat să vă cumpărați o mașină nouă Volkswagen în perioada următoare, s-ar putea să mai aveți de așteptat.

Constructorul german a anunțat că va suspenda vânzarea anumitor modele în Europa.

E vorba de autoturismele diesel care sunt echipate cu softul care păcălește testele privind emisiile toxice.

 

Grupul german a precizat că măsura luată vizează doar un mic număr de mașini dotate cu motoare diesel Euro 5 care în prezent sunt disponibile la concesionari.

Autoturismele vor fi repuse în vânzare după ce vor fi efectuate modificările necesare, spun reprezentanții Volkswagen.

Săptămâna trecută, constructorul auto a anunțat că va rechema în service aproximativ 8,5 milioane de vehicule diesel aflate în prezent în circulație în Uniunea Europeană și care sunt echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante.

Volkswagen preciza atunci că mașinile se găsesc în toate cele 28 de state membre ale UE, iar reparațiile, care vor începe din ianuarie, vor fi gratuite.

Compania a recunoscut că, în toată lumea, a vândur 11 milioane de autoturisme dotate cu programe care păcălesc testele privind emisiile de noxe.

AnaliȘtii susțin că acest scandal ar putea costa Volkswagen până la 35 de miliarde de euro, bani care să acopere rechemarea în service a vehiculelor, amenzile și procesele.


Ultimele stiri
Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO