Istoricul Cosmin Popa a vorbit la „România în Direct” despre mesajele transmise de Vladimir Putin în cadrul interviului acordat lui Tucker Carlson – un jurnalist american apropiat lui Donald Trump: sunt două direcții majore, dezinformare și instigare, a punctat Cosmin Popa la Europa FM. „Interviul a fost menit să ostilizeze opinia publică occidentală la adresa Ucrainei”, a adăugat Cosmin Popa. Vladimir Putin vrea „să arate că Ucraina pune în pericol echilibrul, pacea europeană, pacea mondială agățându-se – cu ghilimele de rigoare – de niște bucăți de teritoriu a căror apartenență istorică este discutabilă”, a mai spus istoricul Cosmin Popa la Europa FM.
„Interviul de aseară a arătat încă o dată pericolele majore pe care le aduce la adresa democrațiilor deconsolidate permisiunea ca foștii ofițeri ai Serviciilor Speciale să conducă țara. De ce? Pentru că tot interviul a fost croit, așezat după principiile unei operațiuni de dezinformare în cel mai pur stil KGB”, a spus istoricul Cosmin Popa la Europa FM.
Cosmin Popa, despre cum este construit interviul cu Vladimir Putin: Sunt două direcții majore, dezinformare și instigare
„Dezinformarea atunci când vorbește despre presupusa dorință de pace. Pentru că, de fapt, pe fond dacă raționalizăm ce ne cere Putin și anume să i se recunoască toate cuceririle din 2014, toate rapturile teritoriale din 2014 până acum oficial. Iar practic să fie declarat învingător într-un război pe care nu l-a câștigat. Iar acest lucru cu siguranță ar atrage după sine prăbușirea întregului sistem de securitate euroatlantic”, a mai explicat Cosmin Popa la Europa FM.
Cosmin Popa: „Interviul a fost menit să ostilizeze opinia publică occidentală la adresa Ucrainei”
„Căci, mă gândesc, cu excepția președintelui României și al prim-ministrului ei nu știu cine ar mai dormi liniștit că NATO ne apără după un astfel de eveniment. Asta fără a mai pune la socoteală efectele dezastruoase pe care o astfel de pace le-ar putea avea asupra Ucrainei și asupra societății ucreinene. Asta este un punct de vedere. Și al doilea, interviul a fost menit să ostilizeze opinia publică occidentală la adresa Ucrainei cultivând ideea unei Ucraine nerezonabile”, a mai spus Cosmin Popa.
Cosmin Popa: Vladimir Putin vrea „să arate că Ucraina pune în pericol echilibrul, pacea europeană, pacea mondială agățându-se – cu ghilimele de rigoare – de niște bucăți de teritoriu a căror apartenență istorică este discutabilă”
„Este foarte limpede: Putin ca orice dictator războinic – așa cum a făcut-o și Hitler, așa cum a făcut-o și Mussolini, pentru că dacă vă uitați la interviurile date în presa vremii lui Hitler sau Mussolini veți vedea că fiecare dintre agresiunile lor au fost precedate de o întreagă serie de interviuri și de false propuneri de pace pentru Europa. Și la fel face și Putin azi, nu este o invenție a propagandei rusești”, a explicat istoricul Cosmin Popa la Europa FM.
„Să ostilizeze, să arate că Ucraina pune în pericol echilibrul, pacea europeană, pacea mondială agățându-se – cu ghilimele de rigoare – de niște bucăți de teritoriu a căror apartenență istorică este discutabilă, pentru că vedeți tot timpul acest apel la istorie și, de ce nu, să ostilizeze vecinii Ucrainei astfel încât la un moment dat, în funcție de diverse circumstanțe politice aceștia să înainteze și ei pretenții teritoriale către Ucraina.
De ce? Pentru că Putin știe foarte clar că statul pe care l-a plâns el atât, Uniunea Sovietică – cel care a condus de la Moscova, nu de la Kiev, nici de la Erevan – este cel care a comis aceste rapturi teritoriale”, a mai spus Cosmin Popa în emisiunea „România în Direct”.
Urmărește aici întreaga emisiune „România în Direct” aici:
Sursa foto: Shutterstock