”Nu-i vom uita niciodată pe cei care au tras în piloții noștri, turcii vor regreta ce au făcut”.
Iată mesajul dur transmis astăzi de președintele Vladimir Putin, în cadrul discursului anual despre starea națiunii.
Vorbind despre Turcia și despre gruparea teroristă Stat Islamic, liderul de la Kremlin a spus că țara sa nu va uita niciodată că Turcia i-a ajutat pe teroriști.
”Întotdeauna am considerat trădarea un lucru rușinos” – a spus Vladimir Putin:
Amintim, relațiile dintre Rusia și Turcia au devenit extrem de tensionate după ce aviația turcă a doborât un avion militar rusesc, în apropiere de granița cu Siria.
Putin a apreciat însă că este imposibil să lupţi împotriva terorismului cu o singură ţară, în special când frontierele sunt deschise, şi a pledat pentru crearea unui front antiterorist comun, care să opereze sub auspiciile ONU, în baza legislaţiei internaţionale.
Preşedintele rus a menţionat că printre militanţii grupării Stat Islamic se află inclusiv cetăţeni ruşi şi ai altor state membre CSI (Comunitatea Statelor Independente-n.r.).
“Aceştia primesc bani, arme, capătă putere. Dacă devin mai puternici şi câştigă acolo, vor veni în mod inevitabil aici pentru a semăna ură şi teamă, pentru a declanşa explozii, a ucide şi a tortura oameni”, a avertizat Putin.
Referindu-se la Turcia şi la militanţii grupării Stat Islamic, el a subliniat că Rusia nu va uita niciodată că turcii îi ajută pe terorişti. “Întotdeauna am considerat trădarea un lucru foarte ruşinos”, a afirmat el, menţionând că nu confundă actuala conducere a Turciei cu poporul turc.
“Nu vom uita înjunghierea în spate din partea Turciei şi relaţia lor apropiată cu teroriştii”, a mai spus Putin, continuând: “Turcia nu va scăpa cu un embargo asupra roşiilor după doborârea bombardierului rus. Vom continua să le amintim ce au făcut”.
Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi discursul anual despre starea naţiunii în faţa Adunării Federale, cele două Camere reunite ale Parlamentului rus. În mod tradiţional, discursul se concentra pe probleme interne, dar anul acesta a fost acaparat de terorismul internaţional şi conflictul cu Turcia.
Rusia a lansat la sfârşitul lunii septembrie raiduri aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad, atacând poziţii militare ale reţelei teroriste Stat Islamic.