Ministerul Sănătății este în colaps, declară la Europa FM fostul ministru al Sănătății. Vlad Voiculescu spune că a încercat să eficientizeze activitatea ministerului în detrimentul ieșirilor publice care l-ar fi ajutat mai mult la imagine. Fostul ministru recunoaște că este necesară comunicarea – mai ales în perioada pandemiei – și că putea să se ocupe mai mult de acest aspect.
”Am preferat să fac ceea ce mi s-a părut mie că e absolut urgent. Și anume să petrec timp alături de colegii pe care i-am adus și să încerc să reconstruiesc o instituție care este în colaps, și anume Ministerul Sănătății. Mult mai simplu ar fi fost să merg de la un spital la altul și să ies în fața spitalului și să spun câteva vorbe despre cât e de rău și care este situația pandemiei în acel moment. Ăsta era planul meu, să dedic mult mai mult timp comunicării publice, care este necesară. Sigur, aș fi putut să fac lucrurile mai bine în direcția asta”.
Transparența și organizarea concursurilor pentru șefii Caselor de Asigurări de Sănătătate sunt proiectele la care, spune fostul ministru, lucra înainte de a fi demis. Proiecte care ar fi deranjat anumite grupuri de interese, mai spune Vlad Voiculescu. Acesta susține că nu există niciun domeniu al Sănătății care să nu fie corupt.
”Sunt puține locuri în sănătate în care să nu fie cel puțin câteva componente care să nu fie de natură a fi investigată de către DNA. În oricare dintre domenii – de la angajări, la achiziția de medicamente, la achizițiile făcute pentru investiții în spitale. Nu cred că are nimeni vreo îndoială că Mafia din Sănătate e prezentă, și nu de ieri de astăzi. Și apoi, un astfel de sistem se așează, cu cât trece mai mult timp și nu este deranjat, toate interesele care sunt mufate, într-un sens sau altul de acest sistem. Au trecut foarte mulți ani, prea mulți ani, în care oamenii care fură din Sănătate nu au fost atinși. Nici cu o floare”.
Foto: Marius Mantea