Confidenţialitate

Ministrul Voiculescu: Întârzierea plății personalului din centrele de vaccinare, din cauza unui funcționar | AUDIO

De marți au început să fie virați banii pentru plata personalului din centrele de vaccinare, după o întârziere care a dus la nemulțumiri în mai multe centre din țară.

Vinovat pentru această întârziere ar fi un funcționar public din Ministerul Sănătății, spune ministrul Vlad Voiculescu.

”În Ministerul Sănătății am evaluat care au fost cauzele întârzierilor și întârzierile au fost de câteva zile.

Cine este de vină pentru aceste întârzieri?

Un funcționar public. Din cadrul Ministerului Sănătății.

Mai este acel funcționar public în funcție?

Da, pentru că Legea Funcționarului Public este relativ clară, nu poți să iei măsurile de pe o zi pe alta, ci lucrăm cu ce avem. Instituția funcționează așa cum funcționează, și nu de ieri, de astăzi, câteodată există întârzieri.

Ce trebuia să facă acel funcționar și nu a făcut?

Să completeze o hârtie, să o semneze, să o trimită mai departe”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.