Confidenţialitate

Vlad Voiculescu a semnat ordinul de schimbare a protocolului privind decesele pacienților cu Covid-19 | AUDIO

Potrivit ordinului ministrului Vlad Voiculescu, pacienții  cu simptome severe pot primi, la cerere, asistență religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte. Dar e nevoie și de acordul medicului.

Vizita poate avea loc doar în anumite condiții: un singur preot poate intra la pacient,  o singură dată,  timp de maximum 15 minute. Clericul  va purta echipament complet de protecție asigurat gratuit spital și vor fi respectate toate măsurile sanitare. De asemenea, se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte și după utilizare, cu acordul medicului curant. Nu sunt permise obiecte care generează flacără sau scânteie.

Totodată, protocolul prevede că pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care prezintă simptome severe de boală pot beneficia de vizita unui membru al familiei. La fel – cu acordul medicului şi cu respectarea tuturor măsurilor de protecţie.

În Italia şi Spania, de exemplu, vizitele preoţilor şi ale familiei sunt premise de luni de zile.

Potrivit noilor reglementări, familia va pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului și sicriul, iar înhumarea va avea loc cu sicriul sigilat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Liliana Nicolae

Foto: Inquam Photos, Octav Ganea