Confidenţialitate

Vizită prezidenţială în SUA între 4 şi 9 iunie; În ultima zi, Klaus Iohannis se va întâlni cu Donald Trump

Şeful statului va efectua în perioada 4 – 9 iunie o vizită în Statele Unite ale Americii.

În ultima zi a deplasării, preşedintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere oficială cu preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat Palatul Cotroceni.

‘Întrevederea celor doi înalţi oficiali va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare şi extindere a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv în contextul în care în acest an se împlinesc 20 de ani de la lansarea acestuia. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va aborda priorităţile de acţiune în cadrul relaţiei bilaterale şi va reconfirma angajamentul ferm al ţării noastre de a rămâne un aliat predictibil, stabil şi de încredere al Statelor Unite’, se precizează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Secretarul de presă al Casei Albe, Sean Spicer, a transmis că ‘Preşedintele Trump doreşte să discute modalităţi de aprofundare a relaţiilor şi de întărire a parteneriatului strategic dintre Statele Unite şi România’.

Cu ocazia deplasării la Washington, preşedintele României va participa în data de 5 iunie, în calitate de invitat de onoare, la Forumul Global al prestigioasei organizaţii American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă, adaugă Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti. Cu această ocazie, AJC va conferipreşedintelui Klaus Iohannis distincţia ‘Light Unto the Nations’, cea mai înaltă distincţie a organizaţiei care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.

‘Light Unto the Nations’ a mai fost acordată unor lideri marcanţi, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, preşedintele Franţei Nicolas Sarkozy, preşedintele Statelor Unite ale Americii Bill Clinton, precum şi altor şefi de stat din Europa şi America Latină.

Vizita şefului statului la Washington mai cuprinde şi o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii de români din SUA.