La Gomera este una dintre cele șapte Insule Canare. Suprafața sa o depășește ușor pe cea a Bucureștiului. Ca localizare, se află la aproximativ 30 de kilometri de Tenerife. Cei care stau în sudul insulei Tenerife, în zona Playa de Las Americas, o pot vedea cu ochiul liber.
Accesul pentru turiști este foarte ușor. Zilnic, sunt ambarcațiuni care traversează fâșia de ocean ce desparte cele două insule. Cu feribotul, drumul este parcurs în aproximativ 50 de minute.
La Gomera este o ciudățenie a naturii. E o insulă vulcanică și este considerată ultima junglă a Europei. În același timp, este locul în care temperaturile nu ating niciodată limita înghețului.
De pe La Gomera a plecat Cristofor Columb spre Lumea Nouă. De aceea, turiștii trebuie neapărat să viziteze casa în care se spune că a locuit exploratorul înainte de a pleca în călătorie. Un alt obiectiv ce trebuie bifat este pădurea de dafini despre care se spune că plânge mereu, afirmă ghidul turistic Marius Mihuț.
În același timp, turiștii care ajung pe insulă trebuie neapărat să viziteze capitala San Sebastian de la Gomera.
Pe de altă parte, ce e foarte special în La Gomera este faptul că încă se mai vorbește limba vechilor triburi care populau această insulă. E de fapt o înșiruire de fluierături care se aud de la o distanță de aproximativ 3 kilometri.
El silbo face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Pentru a fi conservată, limba se studiază obligatoriu în școlile din La Gomera.