Trupa Viţa de Vie a ales să vină în această dimineaţă în Deşteptarea, unde a lansat cel mai nou single “Pe plajă în Vamă la 5”.
Viţa de Vie, care a împlinit anul acesta 20 de ani de activitate, şi-a propus să-şi surprindă fanii prin lansarea unei noi piese în fiecare lună, pe data de 20.
Piesa “Pe plajă în Vamă la 5”, cântată în premieră la Europa FM, are o poveste care începe în urmă cu 4 ani.
“În 2012 am cântat la Folk You în Vama Veche. După ce am cântat, am stat puţin la scenă şi spre 3 – 4 dimineaţa am plecat pe jos înspre hotel.
Pe plajă, lângă mare, era o gaşcă de copii care cântau în jurul unui foc. Ne-am oprit lângă ei şi am început să cântăm împreună.
La un moment dat, am făcut două tabere, fiecare tabără lua chitara, cânta un cântec, se ducea chitara mai departe. Ne-au prins zorii acolo pe plajă în Vama Veche. Am rămas cu un sentiment fantastic după noptea şi dimineaţa aceea.
Patru ani mai târziu, adică anul aceasta, s-a născut piesa noastră, influenţată de starea de atunci, pe plajă în Vamă la 5”, a povestit Adrian Despot, solistul trupei.
Povestea piesei continuă cu videoclipul, când băieţii de la Viţa de Vie şi regizorul Adrian Horobeţ s-au gândit să îi găsească pe tinerii de acum patru ani, alături de care au cântat în Vamă.
“Cum ar fi să încercăm să-i găsim pe necunoscuţii de acum patru ani, să-i strângem din nou în Bucureşti?! Am reuşit să-i găsim, ne-am strâns 20 de oameni şi după patru ani de zile am făcut un videoclip foarte frumos şi foarte diferit de tot ce am făcut până acum”, a explicat Adrian Despot.