Confidenţialitate

Viţa de Vie cântă live “Luna şi noi” – VIDEO

Trupa Viţa de Vie a venit în această dimineaţă în Deşteptarea, unde a cântat live piesa “Luna şi noi”, lansată pe 20 martie 2016.

Anul aceasta, trupa sărbătoreşte 20 de ani de activitate, iar cu această ocazie, şi-a propus să lanseze câte o piesă pe data de 20 a fiecărei luni.

“Am zis să ne jucăm cu această cifră de 20. În fiecare lună, pe 20, lansăm ceva nou pentru fanii noştri”, a explicat Adrian Despot.

“Este o piesă atipică pentru Viţa de Vie. Am compus-o pentru coloana sonoră a unui scurtmetraj, care o să apară în curând.

Este un regizor foarte tânăr, Dan Iliuţă, căruia vreau să-i mulţumesc pentru provocare, pentru că a tras de noi să-i scriem o piesă pentru scurtmetraj. Aşa a apărut Luna şi noi”, a completat Adrian Despot.

Adrian Ciuplea, chitară bass, este cel care a venit cu ideea de a adăuga piesei nişte voci cu accente folclorice, astfel a pornit colaborarea cu partea feminină a grupului Blue Noise.