Vişinel Bălan, în vârstă de 31 de ani, este omul care trăieşte acum viaţa la care nici măcar nu a îndrăznit să viseze.
S-a născut într-o familie săracă şi numeroasă din judeţul Bacău, el fiind al treisprezecelea copil.
La vârsta de două luni a fost abandonat la maternitate.
A crescut în centre de plasament şi prin gările din Moldova, iar acum este activist, lupta pentru drepturile copiilor abandonaţi sau orfani, pentru modificarea actualei legi a adopţiei şi lucrează la Camera Deputaţilor.
A ştiut că singura cale pentru a scăpa de măsurile îngrozitoare de corecţie care erau aplicate în centrul de plasament este studiul.
A terminat Facultatea de Drept şi Facultatea de Teatru, a urmat masterul Ştiinţe penale şi masterul Grupuri de risc serviciu social, la Universitatea Bucureşti.
Astăzi, povesteşte, împăcat, despre abuzurile psihice şi sexuale pe care le-a trăit, despre cum colega sa a fost ucisă în timp ce se afla la cerşit în tren, despre bătăile primite atât în centrele de plasament, cât şi în familia de asistenţi maternali, unde a locuit timp de doi ani.
La vârsta de 10 ani şi-a cunoscut familia biologică. Îşi aminteşte că a fost primit sec şi indiferent, părinţii nici nu mai ştiau de existenţa lui.
E împăcat cu el şi cu trecutul lui, nu are niciun regret şi nu urăşte pe nimeni, nici măcar pe cei care l-au agresat sexual într-o noapte, în gară. „Dacă nu ierţi, nu poţi reuşi”, spune Vişinel.
Şi-a construit singur un viitor strălucit şi acum este un om împlinit, chiar dacă, în copilărie, i se spunea constant că nu va reuşi, că va ajunge un om al străzii ori în închisoare.
Este omul care sfidează orice statistică, aşa cum se descrie chiar el. A ştiut că locul lui nu e pe stradă, a crezut în visele lui, iar acum povestea vieţii sale ne inspiră pe toţi.
