Confidenţialitate

Viorica Dăncilă, la Galați: ”Facem aici Summit-ul de la Iași!” – VIDEO

Prezentă la mitingul PSD de la Galați, Viorica Dăncilă a susținut că nu sunt rezultate ale summitului de la Sibiu și că a văzut în spațiul public ”doar poze”. În discursul său rostit în fața gălățenilor, Viorica Dăncilă a continuat să se întrebe retoric ”cum sunt reprezentate interesele românilor? De aceea, dragi români, facem aici Summitul de la Iași… Scriem declarația de la Galați și în această declarație scriem cu tărie că nu mai acceptăm niciodată ca părinții și bunicii noștri să fie umiliți, să se taie pensii și salarii, să se închidă spitale, că nu mai acceptăm ura, că vrem ca noi, românii, vrem să ne construim propriul destin”, a spus prim-ministrul.

Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă şi candidaţi ai PSD la alegerile europarlamentare participă sâmbătă la un miting PSD la Galaţi. În paralel au loc manifestații de protest.

Declarațiile făcute de Viorica Dăncilă apar corectate pe unele site-uri aproapiate actualei puteri, dar și în transcrierea realizată de Agerpres: ”Am cerut preşedintelui României ca la summit-ul de la Sibiu să ceară ridicarea MCV, intrarea în Schengen, pentru ca noi românii să fim trataţi cu demnitate în UE, să stăm la masa deciziilor. Nu am văzut acest lucru, am văzut doar poze. Dar care este rezultatul acestui summit?

Cum ne regăsim noi în rezultatul summitului de la Sibiu? Cum ne sunt reprezentate interesele românilor? De aceea (…) scriem aici declaraţia de la Galaţi. În această declaraţie vom susţine cu tărie că nu mai acceptăm niciodată ca părinţii şi bunicii să fie umiliţi, să li se taie pensiile şi salariile, că nu mai acceptăm niciodată să se închidă spitale şi şcoli, să nu mai acceptăm ca românii să nu fie respectaţi, că nu mai acceptăm niciodată ura şi dezbinarea, că vrem o Românie unită, vrem ca noi cetăţenii să ne creionăm propriul destin”.