Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit, vineri, în timpul unei vizite de lucru în Israel, cu prim-ministrul Statului Israel, Benjamin Netanyahu.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, Cei doi înalți oficiali au salutat relațiile excelente dintre cele două țări, fapt reflectat și de frecvența contactelor bilaterale la nivel înalt. În acest sens, s-a discutat și despre organizarea, în prima parte a acestui an, a ședinței comune a celor două guverne. Prim-ministrul Viorica Dăncilă a reconfirmat interesul României pentru consolidarea și aprofundarea relațiilor cu Statul Israel în domeniul cooperării strategice, securitate cibernetică și energetică, medicină, cercetare și inovare”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.
Sursa citată preciează că cei doi premieri, au avut un schimb de opinii cu privire la aspecte legate de situația internațională actuală.
“De asemenea, cei doi premieri și-au exprimat satisfacția pentru avansarea negocierilor în vederea încheierii Parteneriatului România-Israel în domeniul noilor tehnologii, de manieră să stimuleze interesul reciproc al comunităților de afaceri din cele două țări, astfel încât să fie fructificate potențialele economice bilaterale. A fost subliniată, de asemenea, importanța consolidării relațiilor în domenii precum sănătate, turism și educație. În continuare, au fost discutate posibilele modalități de cooperare dintre România și Israel, inclusiv din perspectiva deținerii de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene”, se arată în comunicat.
Premierii Dăncilă și Netanyahu s-au întâlnit anterior la Varna, în luna noiembrie 2018.