Premierul Viorica Dăncilă a avut azi prima întânire oficială cu o reprezentantă a Comisiei Europene, doamna Comisar Corina Crețu.
Sunt multe întârzieri la proiectele cu bani europeni precum construcţia liniei de metrou M6 Gara de Nord – Otopeni, construirea a 3 spitale regionale și finalizarea autostrăzii Câmpia Turzii – Târgu Mureș.
Premierul Viorica Dăncilă spune că va rezolva blocajele în aproximativ o lună.
„În cel mult o lună de zile, voi analiza împreună cu miniştrii de resort amploarea acestor întârzieri şi vom identifica soluţii, astfel încât în perioada imediat următoare soluţiile identificate să le discutăm cu dumneavoastră”, a spus Viorica Dăncilă.
Totodată, şefa Guvernului a precizat că, în cazul proiectelor privind autostrada Sebeş – Turda şi privind reabilitarea de cale ferată Radna – Gurasada – Simeria, „lucrările sunt în grafic”.
La rândul ei, europarlamentarul PSD, Corina Crețu a declarat:
„Am abordat, de pildă, importanţa unor proiecte cum sunt cele legate de Centura Bucureştiului, de Metroul 6 Bucureşti-Otopeni. De asemenea, am informat-o pe doamna prim-ministru despre o acţiune legată de regiunile care au pierdut sau riscă să-şi piardă producţia de cărbune şi în acest stadiu am invitat România să aplice pentru a acţiona cu fondurile noastre pentru redresarea uneia dintre cele mai sărace zone din România, care este Valea Jiului. Cred că este o iniţiativă importantă de a intra în acest proiect pilot şi ar trebui ca România să joace un rol important, având în vedere experienţa pe care o are în domeniu. Am agreat cu doamna Dăncilă să ne trimită o solicitare în acest sens”, a declarat Creţu.