Confidenţialitate

Viorica Dăncilă: „Preluarea președinției UE – un proiect de țară care trebuie să ne unească”

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, luni, un mesaj video cu ocazia Anului Nou. În mesaj ea afirmă că, alături de miniștri, dar și de președinții PSD și ALDE, a reușit să onoreze angajamentele pentru care a primit încrederea a milioane de români.

”2018 a fost un an important pentru națiunea română. Am sărbătorit împreună Centenarul Marii Uniri, prilej pentru a ne reconfirma atașamentul față de valorile și tradițiile care ne fac unici în lume și la care ne raportăm pentru viitor. Privim cu încredere către noul an și cu mulțumirea că măsurile pe care le-am luat au adus o viață mai bună românilor”, afirmă Viorica Dăncilă.

Ea a mai spus că veniturile pensionarilor și salariaților ”au crescut consistent”, iar în ecoonomie au fost create peste 100.000 de noi locuri de muncă.

”Am pus solidaritatea socială în centrul politilor guvernamentale și totodată am fost preocupați de stimularea investițiilor în domenii strategice prin crearea cadrului legislativ necesar. Alături de miniștrii din Cabinet și împreună cu președinții alianței PSD-ALDE, colegii din cele două partide care susțin acest guvern, am reușit să onorăm angajamentele pentru care am primit încrederea a milioane de cetățeni. Mai avem multe de făcut și vă asigur că vom continua să luăm deciziile corecte pentru România. Scopul nostru este unul clar – o creștere economică sustenabilă și investiții majore care să aducă un trai mai bun pentru cât mai mulți cetățeni, dar și o Românie demnă și mândră”, a adăugat premierul.

În mesajul său, Viorica Dăncilă a vorbit și despre preluarea președinției rotative a Consiliului UE.

”Mâine (marți – n.r.) preluăm președinția Consiliului UE pentru următoarele șase luni. Este un proiect de țară care trebuie să ne unească – instituții ale statului, forțe politice și societate civilă, pe toți românii, oriunde s-ar afla. Vă asigur că suntem pregătiți să avem un mandat de succes pentru ca România demnă să se înalțe și să-și recapete rolul și importanța cuvenită. Vă urez tuturor liniște, sănătate și belșug în noul an!”, a mai spus premierul Viorica Dăncilă.