Confidenţialitate

Viorica Dăncilă, întrebată cum se simte că aproape la fiecare ieşire publică face cel puţin o gafă în limba română

Prezentă la Focșani, pentru Festivalul Internațional al Viei și Vinului ”Bachus”, Viorica Dăncilă a avut parte de mai multe întrebări incomode din partea jurnaliștilor dar și a unor protestatari cu care s-a întâlnit la eveniment.

Întrebată de un reporter  ”cum vă simţiţi ştiind că aproape la fiecare ieşire publică faceţi cel puţin o gafă în limba română”, Viorica Dăncilă a răspuns scurt: ”Credeţi-mă, ştiu că acest lucru îl vânaţi, dar e o zi atât de frumoasă”.

Un alt reporter a încercat să afle de la Viorica Dăncilă, în prima zi de vot pentru referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția României, cum explică aceasta votul din Parlamentul European unde  a susținut inclusiv căsătoriile homosexualilor. Pe când era europarlamentar, Viorica Dăncilă a votat în favoarea unui raport ce prevedea inclusiv căsătoriile între persoane de acelaşi sex.

Acolo se stipula faptul că îndemnăm instituţiile să se gândească legat de căsătoriile între persoanele de acelaşi sex”, a încercat să explice premierul.

Lista gafelor premierului Viorica Dăncilă

Printre cele mai cunoscute greșeli de exprimare ale premierului Viorica Dăncilă se află unele chiar de la începutul mandatului, culminând cu vizita de ieri din județele Bacău și  Neamț, unde, pe lângă incidentul cu elicopterul care a aterizat în localitate greșită, premierul a reușit să prezinte România drept țara ”dezasterelor”.

În județul Bacău, Viorica Dăncilă  a vorbit despre „calamități care au produs atâtea dezastre”, „multe probleme create datorită intemperiilor vremii”, ”vrem să mergem pe prevenire, şi mai puţin pe înlăturarea (…) dezastrelor produse de calamităţi”, ”lucrarea poate fi afectată pe o lungime mult mai mare faţă de situaţia actuală, implicând costuri de refacere substanţial mai mari şi efecte colaterale majore” și „să nu uităm, după decembrie, vremea nu ştim cum va fi”. Viorica Dăncilă a menționat și că a „văzut anumite lucruri care nu sunt conforme cu realitatea”.

La începutul mandatului, în februarie 2018, invitată într-o emisiune tv, Viorica Dăncilă i-a numit “autişti”pe cei care, într-o dezbatere din Parlamentul European, au criticat îndepărtarea actualei guvernări de la Bucureşti de valorile europene, întrucât “dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”.

În aprilie, la începutul unei şedinţe de Guvern, premierul Viorica Dăncilă a declarat că vor fi adoptați indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea stadionului Giulești, “în perspectiva Euro douăzeci-douăzeci“.

A urmat celebra replică “make a photo”, dar şi o gafă de protocol atunci când l-a primit pe omologul său croat, Andrej Plenkovic, în curtea Palatului Victoria. 

După imn, în cadrul trecerii în revistă a gărzii de onoare, protocolul prevede că oficialii participanți la ceremonie trebuie să salute drapelul României. Doar că Viorica Dăncilă din nou se grăbea să intre în palatul Victoria, indicându-i premierului croat acest lucru, cu o mișcare de mână, însă premierul croat a atenţionat-o.

Seria gafelor a continuat în interiorul Palatului Victoria, când a ținut un discurs, în care a făcut 2 greșeli de exprimare în limba română, dezacorduri: ” (…) apartenenței CELE două state”  şi  “(..) în contextul apartenenței la ACEIAȘI trio de PREȘIDENȚII”. 

Nici în limba engleză nu s-a exprimat corect, la finalul discursului. De fapt, a încercat să îl întrebe pe omologul său dacă dorește să facă o fotografie şi a zis: ”Make a photo?”

Într-o altă şedinţă de Guvern, Viorica Dăncilă s-a încurcat în cuvinte, confundând DEMOCRAȚIA cu BIROCRAȚIA.

”Am participat ieri împreună cu ministrul Petre Daea, la punerea în FUNCȚIE a stației de pompare și repompare din județul Vrancea. Agricultura este un domeniu strategic”, a spus premierul Viorica Dăncilă, în deschiderea unei ședințe a Executivului. Variantă corectă: la punerea în FUNCȚIUNE.

În şedința de Guvern privind privind mărirea efectivelor Inspectoratului General de Aviaţie cu 22 de elicoptere şi un simulator, premierul a spus: “dorim să ne anexăm pe prevenţie. Corect este ”să ne axăm pe prevenție”.

În iulie, aflată în vizită oficială în Muntenegru, la Podgorica, şefa guvernului de la Bucureşti a susţinut în discursul său că se află la Pristina, capitala Kosovo. Greșeală Vioricăi Dăncilă a fost corectată de translatorul oficial.

Aflată în Macedonia, Viorica Dăncilă s-a erijat în primul șef de guvern care a vizitat vreodată statul. „Îmi face o deosebită plăcere să fiu astăzi la Skopje, ca primul prim-ministru care vizitează Republica Macedonia”, a spus Viorica Dăncilă. E adevărat, e primul șef de Guvern care vine la Skopje după instalarea noului Executiv. Nu este însă, nici de pe departe, primul din istorie.

Premierul Viorica Dăncilă a ratat întâlnirea cu președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, sosit în România la summitul Inițiativa celor Trei MăriGuvernul a precizat că întâlnirea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, de la aeroport, nu a mai avut loc deoarece aeronava cu care a venit în România şeful CE a aterizat mai devreme de ora anunţată, iar Serviciul de Protecţie şi Pază a preluat delegaţia oficialului european şi a plecat spre hotelul unde urma să fie cazat Juncker.

La Bruxelles, Viorica Dăncilă a spus, într-o întâlnire cu grupurile politice din Parlamentul European, că „cei care au agresat jandarmii, nu ştiu dacă în vreo ţară europeană o femeie jandarm poate fi bătută cu atâta bestialitate de către protestanţi”. Premierul Viorica Dăncilă vorbea despre jandarmeriţa bătută de mai mulți indivizi în timpul protestului din 10 august.