Confidenţialitate

Viorica Dăncilă: ”Guvernul României a dovedit eficienţă, determinare şi capacitatea de a găsi soluţii bune pentru cetăţenii europeni. Miniştrii PSD – ALDE au coordonat dosare dificile, unele dintre ele amânate din mandatele preşedinţiilor precedente”

“În fiecare din cele 100 de zile de mandat, Guvernul României a dovedit eficienţă, determinare şi capacitatea de a găsi soluţii bune pentru cetăţenii europeni. Miniştrii PSD – ALDE au coordonat dosare dificile, unele dintre ele amânate din mandatele preşedinţiilor precedente, le-au negociat şi le-au adus la stadiul de finalizare.

Am dovedit că avem forţa şi priceperea să deblocăm discuţii cu privire la problematici importante pentru viitorul european şi să le punem o amprentă practică. Am dovedit, totodată, alături de Reprezentanţa Permanentă şi de experţii din ministere, că avem o echipă puternică, o echipă responsabilă.

Am convingerea că după acest mandat de şase luni se va vorbi mai mult despre România ca despre o ţară cu voce puternică şi respectată în Europa. Îmi este confirmat acest lucru la toate întâlnirile cu oficialii europeni care ne felicită pentru reuşitele mandatului preşedinţiei rotative”, a declarat Viorica Dăncilă, la Palatul Victoria, cu ocazia prezentării bilanţului de 100 de zile de Preşedinţie română la Consiliul Uniunii Europene.

“În 100 zile de mandat, am reuşit să obţinem înţelegeri comune cu Parlamentul European pentru o serie de propuneri sectoriale prioritare aferente viitorului Cadru Financiar, precum: Fondul European de Apărare, Programul Europa Digitală 2021 – 2027, Facilitatea Conectarea Europei, Programul Orizont Europa, Programul Spaţiu, Programul Justiţie, Programul Drepturi şi Valori, Programul InvestEU sau Programul LIFE.

În paralel, preşedinţia României la Consiliul UE a continuat negocierile privind arhitectura de ansamblu a viitorului buget european care urmează să fie agreată la nivelul Consiliului European în toamna acestui an.

Ne concentrăm acum pe elaborarea unui document simplificat şi echilibrat de negociere care să faciliteze discuţiile liderilor europeni la Consiliul European din iunie şi deciziile din a doua parte a anului.

Preşedinţia României a depus, totodată, eforturi considerabile în avansarea negocierilor privind pachetul legislativ privind politica de coeziune post-2020”, a mai susţinut premierul Viorica Dăncilă.