Confidenţialitate

Viorica Dăncilă, candidatul PSD pentru alegerile prezidențiale

Viorica Dăncilă a fost desemnată oficial candidatul PSD la alegerile prezidențiale de Biroul Permanent al PSD, urmând să fie confirmată și de Comitetul Executiv și apoi de Congres.

Comitetul Executiv al PSD s-a reunit azi pentru desemnarea candidatului pentru alegerile prezidenţiale. Social-democraţii au respins varianta susţinerii lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile din această toamnă, susținând că partidul trebuie să aibă propriul candidat.

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a încercat să obţină, în urmă cu o zi, susţinerea ALDE şi a Pro România pentru candidatul PSD, însă discuţiile nu s-au concretizat cu o alianţă.

Viorica Dăncilă a evitat să dea un răspuns la întrebarea urnaliștilor dacă poate PSD să intre în turul al doilea fără ajutorul ALDE și Pro România: „Bineînțeles că un sprijin din partea ALDE și Pro România este un sprijin important, pentru că fiecare aduce un aport. Dar PSD este hotărât să meargă în aceste alegeri și nu numai să intre în turul doi, ci să le câștige”.

Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 10 noiembrie 2019. În cazul în care niciunul dintre candidați nu întrunește 50% + 1 din voturi, un al doilea tur de scrutin va avea loc pe 24 noiembrie.