Confidenţialitate

Viorel Barbu a demisionat de la conducerea CNATDCU: ”Nu vreau să mai conduc o instituție decorativă”

Preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu, a demisionat, acesta declarând, marţi, pentru News.ro că a renunţat la funcţie în condiţiile în care Senatul a votat legea privind plagiatul, iar el nu vrea să conducă o “instituţie decorativă”.

Mi-am dat demisia. Nu are rost să rămân în fruntea unei instituţii decorative“, a declarat Viorel Barbu.

El a precizat că a luat decizia de a demisiona din funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional pentru Atestarea Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) după votul din Senat privind plagiatul.

Viorel Barbu era la conducerea CNATDCU din 16 iunie, când a fost ales prin votul membrilor Consiliului. El a fost ales la conducerea CNATDCU după ce în 10 iunie ministrul Educaţiei aprobase noua componenţă a acestui for.

 

Demisia, după votul din Senat

Senatorii a respins, luni, cu 90 voturi pentru, 12 împotrivă şi şase abţineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului privind plagiatul, fiind menţinute modificările comisiei de învăţământ, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi făcută de Senatul universităţilor, nu de ministrul Educaţiei, CNATDCU rămânând o instanţă de recurs.

Proiectul a trecut de Senat, în calitate de for decizional, cu un raport de adoptare în forma iniţială a legii, fiind respinsă cererea de reexaminare a şefului statului, după ce şi la Camera Deputaţilor cererea preşedintelui a fost respinsă, nefiind întrunit numărul necesar de voturi.

Reprezentantul Guvernului, Laurenţiu Vlad, secretar de stat în Ministerul Educaţiei, a transmis că ”modificările legislative introduse, deşi declarativ au ca scop descentralizarea, riscă să submineze calitatea învăţământului superior”.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni seară, că decizia Senatului prin care s-a respins cererea sa de reexaminare a legii de aprobare a OUG privind plagiatul “riscă să afecteze” verificarea imparţială a acuzaţiilor în aceste cazuri şi consideră că graba senatorilor de a opera modificări, fără dezbateri, este “suspectă”.

În cazurile în care există indiciile unor plagiate, avem nevoie de verdicte clare, realizate după criterii transparente. Decizia de astăzi a Senatului riscă să afecteze verificarea imparţială a acuzaţiilor de plagiat, care au devenit tot mai dese în ultimii ani. Este cel puţin suspectă graba cu care s-a acţionat pentru modificarea Legii educaţiei, fără o discuţie pe fond, într-un moment în care toată lumea aşteaptă integritate şi performanţă“, afirma preşedintele, într-un mesaj pe Facebook.