Confidenţialitate

Violonistul dirijor Nikolaj Szeps-Znaider și violoncelistul Gautier Capuçon – soliștii faimoși pe care îi puteți asculta azi la Festivalul Enescu

Celebrul violinist Nikolaj Szeps-Znaider se întoarce la Festivalul Enescu și va concerta alături de Academy of St Martin in the Fields, cu un program de lucrări din repertoriul romantic. Uvertura Visul unei nopți de vară de Mendelssohn va deschide concertul, urmată de Simfonia în Do major de Bizet.  Aceste două lucrări sunt considerate capodopere de tinerețe ale compozitorilor, scrise în perioada studiilor. Mendelssohn a compus Uvertura la vârsta de 19 ani, iar Simfonia în Do major de Bizet a fost compusă în timpul studiilor sale la Paris pe vremea când avea 17 ani. Deși compozitorul nu a intenționat să o prezinte pe scenă, Simfonia s-a bucurat de succes când a fost descoperita și publicată, prima sa audiție fiind în anul 1935.

 În încheierea programului vom asculta Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră de Bruch, în interpretarea violonistului Nikolaj Szeps-Znaider, unul dintre cei mai buni violoniști ai momentului. De altfel, anul acesta s-au împlinit 100 de ani de la moartea compozitorului Max Bruch. Audiția concertului său, unul dintre cele mai îndrăgite și populare concerte din repertoriul violonistic, aduce un omagiu compozitorului.

Gautier Capuçon, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați violonceliști ai vremurilor noastre, va interpreta, alături de Orchestra Filarmonică Din München dirijată de maestrul Valery Gergiev, Suita nr. 2 în Do major pentru orchestra op. 20 de George Enescu, o lucrare remarcabilă, compusă în anul 1915, presărată de influențe neoclasice, teme încântătoare și dansante. Din program mai fac parte Concertul nr. 1 în Mi bemol major op. 107 pentru violoncel și orchestră de Șostakovici, iar seara se încheie cu Simfonia nr. 1 în do minor op. 68 de Brahms.

Ambele concerte vor putea ascultate și online, gratuit, pe www.festivalenescu.ro.

 Din seria Festivalul în țară, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin din Constanța, la ora 18, va avea loc un recital susținut de violoncelistul Ghiorghiță Tănase și pianista Andreea Bratu, cu Brahms și Enescu.

Pe site-ul festivalului, la acest link, puteți citi zilnic cronici, interviuri și informații suplimentare în Agenda Festivalului.