Preşedintele nigerian a lansat duminică un apel la calm într-o țară în care autorităţile întâmpină dificultăţi în a pune capăt jafurilor după două săptămâni de contestare socială în cea mai populată ţară din Africa, notează Agerpres, citând AFP.
Muhammadu Buhari a adăugat că sprijină principiul unei anchete judiciare la Lagos “pentru a face dreptate manifestanţilor paşnici care şi-au pierdut viaţa, oamenilor din forţele de securitate au fost asasinaţi” şi celor care şi-au pierdut bunuri în timpul zilelor de violenţe, potrivit unui comunicat dat publicităţii de preşedinţie.
De asemenea, el “a îndemnat populaţia din ţara întreagă să menţină pace şi fraternitatea”, potrivit documentului.
Represiunea sângeroasă a manifestaţiilor paşnice la Lagos, marţi seară, care a făcut 12 morţi potrivit Amnesty International, a provocat indignare în ţară şi pe glob. Buhari a fost aspru criticat pentru că nu s-a exprimat după aceste violenţe.
Potrivit comunicatului preşedinţiei, Buhari a “evitat să intre într-o dezbatere” asupra acestor evenimente, cât timp “nu a fost stabilite toate faptele”.
Duminică, situaţia a fost calmă la Lagos, capitala economică a ţării unde starea de asediu instaurată marţi pentru a încerca să oprească escaladarea violenţelor a fost relaxată sâmbătă. În oraş, clădiri oficiale au fost incendiate, supermagazine jefuite şi vehicule distruse în cursul violenţelor.
Autorităţile se dovedesc însă incapabile să pună capăt valului de jafuri în mai multe regiuni ale ţării unde lumea a sfidat starea de asediu pentru a prăda depozitele guvernamentale.
Şeful poliţiei naţionale a ordonat sâmbătă mobilizarea imediată a tuturor “unităţilor operaţionale” pentru a încerca să preia controlul situaţiei.
Guvernatorii au instaurat o stare de asediu completă într-o serie de state după jaful stocurilor alimentare destinate a fi distribuite în timpul izolării introduse pentru a lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
Potrivit Amnesty International, cel puţin 56 de persoane au fost ucise în toată ţara în cele două săptămâni de revolte.
Autorităţile au insistat asupra faptului că manifestaţiile au fost “deturnate” de infractori, dar manifestanţii afirmă că responsabilii încearcă să le saboteze cererile de schimbare.
Preşedinţia nigeriană a adăugat că 229 de suspecţi acuzaţi de jafuri şi distrugere de bunuri fac obiectul urmărilor penale la Lagos.
Nigeria, ţară cu 200 de milioane de locuitori şi prim producător de petrol în Africa, este cunoscută a fi una din cele mai corupte din lume. Aproape jumătate dintre locuitori trăiesc într-o gravă sărăcie.