Vinul dă un impuls şi creierului şi întăreşte sistemul imunitar. Atenţie însă: trebuie băut cu moderaţie!
Explicaţia specialiştilor este că vinul roşu nu lasă bacteriile să se lipească de dinţi.
Specialiştii au calculat că un pahar de vin roşu, zilnic, îşi face perfect treabă, prevenind cariile, după cum se menţionează în jurnalul Food Chemistry, citat de Daily Mail.
Spre deosebire de vinul roşu, cel alb este dăunător danturii. Conţinutul mare de acid erodează smalţul dinţilor.
În ultimii ani, s-a tot arătat că, băut cu moderaţie, vinul roşu protejează inima şi fereşte organismul de câteva tipuri de cancer. În plus, ajută creierul, întăreşte sistemul imunitar, luptă cu diabetul, obezitatea şi cu semnele îmbătrânirii.
După cum a arătat o cercetare realizată în Marea Britanie, anumite substanţe din vinul roşu previn instalarea bolilor degenerative ale creierului, precum Alzheimerul.
O altă cercetare a Universităţii Columbia, din New York, cei care consumă vin roşu se descurcă mai bine la testele mentale, spre deosebire de cei care nu se ating de alcool.