Confidenţialitate

Vineri începe B’estfest Summer Camp 2013

Pe 5 iulie, pe scena principală vor urca The Heavy, Vama şi Madddog, iar pe Coca-Cola Stage vor concerta Tiamat, Viţa de Vie – cu un show special, care va include exclusiv piese de pe binecunoscutul album ‘Fenomental’ -, 1000 Mods, Nişte Băieţi şi Changing Skins.

La Rock Arena vor avea loc show-uri acustice ale celor mai apreciate trupe rock din România, urmate de concerte full-electric ale unor nume fresh ale scenei underground. Pe scenă vor urca Omul cu Şobolani, Les Elephants Bizarres, Ţapinarii, Gothic şi Diamonds are Forever.

LaDance Arena, după miezul nopţii, vor mixa Joker, CARO şi Bass Turbat, cu un show live în premieră la B’estfest, warm-up-ul fiind asigurat de Amon şi Yuffa&Hardcore, urmând ca de after party să se ocupe echipa Electrocord (NotSoCommonDj, The Basstard şi UNU’).

Cu sprijinul Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), spectatorii B’estfest Summer Camp vor avea la dispoziţie şi anul acesta o linie specială de transport până la intrarea în zona de festival, care va funcţiona tur şi retur, de la Piaţa Charles de Gaulle – chiar de pe breteaua din faţa Parcului Herăstrău (staţia de metrou Aviatorilor), cu oprire şi în Piaţa Presei Libere, până la intrarea în B’estfest Park.

Autobuzele vor avea inscripţionate textul ‘Linie specială B’estfest’ şi vor circula cu o frecvenţă de 15 minute, începând cu ora 16.30 în data de 5 iulie (vineri, prima zi de festival), respectiv ora 16.00 în zilele de 6 şi 7 iulie, până la ora 22.00. Se va circula în direcţia B’estfest Park inclusiv după ora 22.00, însă la interval de 60 de minute, până la ora 5 dimineaţa. La întoarcere, autobuzele vor pleca de la B’estfest Park spre Bucureşti, în funcţie de fluxul de spectatori, la interval de 15 sau 30 de minute, până la ora 6.00 dimineaţa. Preţul unei călătorii este echivalentul unui bilet pentru liniile speciale, respectiv 3,5 lei, plata fiind posibilă fie prin validarea portofelului electronic preîncărcat, fie prin achiziţionarea titlului de călătorie, chiar la urcarea în autobuz.

Publicul va avea la dispoziţie şi linia de maxi-taxi 445, cu staţie la refugiul de tramvai al liniilor 16 şi 36 (din staţia de metrou Pipera) sau de la staţia Baneasa S.A. Acesta va circula la interval de 15 – 20 de minute, iar capătul de linie se va afla în imediata apropiere festivalului.

Cei care vor veni cu maşina personală vor avea la dispoziţie şi două parcări în cadrul B’estfest Park, una cu plată situată lângă intrarea în festival, celalaltă gratuită, aflată la o distanţă mai mare. În cadrul B’estfest Park vor exista şi suporturi speciale pentru biciclete disponibile pentru fanii stilului ‘pe două roţi’.

Abonamentele valabile pe întreaga durata a celor trei zile de festival (150 de lei), biletele pentru o singură zi (70 de lei) şi voucherele de camping (20 lei) sunt disponibile în presale atât online, pe www.MyTicket.ro, cât şi în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului şi Librăria Mihai Eminescu.