Confidenţialitate

Vineri este ultima zi în care cetățenii mai pot cumpăra titlurile de stat Tezaur

Titlurile de stat Tezaur au scadențe la 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 4%, 4,5%, respectiv 5%. Veniturile aferente sunt neimpozabile. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii.

Potrivit Mediafax, aceste titluri de stat au forma dematerializată și valoarea nominală de 1 leu. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune.

Titlurile de stat au putut fi cumpărate între 4 și 22 februarie 2019 de la unitățile Trezoreriei Statului, între 4 și 21 februarie 2019 prin rețeaua de oficii poștale ale Poștei Române, din mediul urban, și până în 20 februarie 2019 la cele din mediul rural.

„Emiterea titlurilor de stat pentru populație va continua pe parcursul anului 2019. În fiecare lună, perioada de subscriere va fi de trei săptămâni, iar maturitățile vor fi stabilite în funcție interesul manifestat de investitori”, a anunțat ministerul la lansarea emisiunii.