Cu reverul său caracteristic, Carla Suarez Navarro (118 WTA) a revenit, marți, în circuitul tenisului mondial feminin după ce s-a vindecat de cancer.
Pe zgura de la Roland Garros, iberica a fost aproape de o victorie în meciul cu americanca Sloane Stephens (59 WTA).
În vârstă de 32 de ani și după o pauză de 15 luni, Carla Suarez Navarro a cedat în cele din urmă în fața adversarei din SUA, care s-a impus cu 3-6, 7-6 (4), 6-4.
Reluându-și antrenamentele în luna martie, la finalul ședințelor de chimioterapie, jucătoarea spaniolă a dorit să evolueze la Openul Franței.
În cariera sa, Carla Suarez Navarro a câştigat la simplu două turnee, la Doha (2016) şi Oeiras (2014), şi a mai disputat nouă finale, dintre care cele mai importante au fost la Miami şi Roma (2015).
Cea mai bună clasare a sa a fost locul 6 WTA, în 2016.