Confidenţialitate

Vin microbuzele scolare, insa nu are cine sa le conduca (AUDIO)

În plus, nici nu pot să angajeze oameni care să-i ducă pe copii la școală pentru că fie au posturile blocate, fie nu au bani pentru a plăti un șofer.

Primarul comunei Tăuț, Gheorghe Pleș, este mulțumit că se numără printre cei care vor primi vineri un microbuz școlar. În anii trecuți, s-a descurcat cum a putut, închiriind un autobuz care să-i ducă pe elevi la școală și să-i aducă acasă.

Însă, acum, are o nouă bătaie de cap: la primărie nu există un șofer cu permis categoria D și atestat – așa cum prevede legea – care să conducă microbuzul. Și nici nu poate angaja unul.

În plus, spune că microbuzul nu are suficiente locuri pentru toți elevii din comună.

În aceeași situație se află și primarii din comunele Archiş, Bârzava, sau Grăniceri. Vineri, când vor primi cheile microbuzelor, edilii vor prezenta problema prefectului, de la care așteaptă o soluție.