Confidenţialitate


Viktor Orban a fost citat la CNCD în urma declarațiilor rasiste și xenofobe de la Băile Tușnad. De ce nu poate fi sancționat premierul Ungariei


Viktor Orban a fost citat la CNCD în urma declarațiilor rasiste și xenofobe de la Băile Tușnad. De ce nu poate fi sancționat premierul Ungariei

Premierul maghiar, Viktor Orban, a fost citat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în urma declarațiilor cu caracter rasist și xenofob făcute în iulie la Băile Tușnad. Data fixată pentru audiere este 1 septembrie, spun surse din CNCD pentru Europa FM. În calitate de șef al Guvernului Ungariei însă, Viktor Orban se bucură de imunitate de jurisdicție. 

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost reclamat la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării de vicepreședintele PNL, Alexandru Muraru.

Sesizarea a fost o premieră pentru că îl vizează pe șeful unui guvern străin. În urma acestui demers, CNCD a trimis o citație atât atât reclamantului cât și lui Viktor Orban, amândoi fiind chemați pe 1 septembrie la sediul Consiliului.

Conform documentului consultat de Europa FM, este invocată din oficiu excepția de inadmisibilitate privind imunitatea de jurisdicție a premierului Ungariei.

Pe scurt, asta înseamnă că șeful guvernului maghiar poate fi sancționat, dar nu de autoritățile române.

Surse din CNCD au spus însă pentru Europa FM că procurorul general al Ungariei a clasat deja plângerea penală depusă de un parlamentar de la Budapesta împotriva lui Viktor Orban în urma discursului rasist de la Băile Tușnad.

Aflat în România la finalul lunii iulie, premierul maghiar s-a poziționat atunci împotriva amestecului de rase europene și non-europene, într-un discurs care a stârnit indignare.

„Declarațiile care fac apel la puritate rasială sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă”, spunea în urmă cu două spătămâni Alexandru Muraru, cel care l-a reclamat la CNCD pe șeful guvernului Ungariei.

Chiar dacă cei doi nu se vor prezenta la Consiliul pentru Combaterea Discriminării, pot trimite puncte de vedere în scris. Soluționarea speței se va face în lipsă.

Foto: Inquam Photos / Laszlo Beliczay


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria