Confidenţialitate

„Viitorul Ucrainei este în NATO”: Alianța Nord-Atlantică afirmă în declarația finală a Summitului din SUA că susține integrarea euroatlantică a statului | AUDIO

NATO sporește ajutoarele pentru Ucraina și susține aderarea acesteia la Alianța Nord-Atlantică, se menționează în declarația finală a summitului de la Washington. Statele membre NATO au condamnat Rusia pentru războiul din Ucraina și staționarea de arme nucleare în Belarus, însă în declarația finală a summitului se menționează că aliații mențin canalele de comunicare cu Moscova pentru a atenua riscurile și a preveni escaladarea războiului.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Summitul NATO de la Washington – un summit aniversar organizat la 75 de ani de la fondarea Alianței – s-a încheiat cu o ceremonie și un dineu la Casa Albă, în timpul cărora atât președintele american Joe Biden, cât și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg au subliniat unitatea Alianței și importanța relațiilor cu partenerii săi.

Pe lângă sistemele de apărare aeriană donate Ucrainei de 5 state membre, inclusiv România, NATO s-a angajat să furnizeze acestei țări afectate de război o finanțare minimă de 40 de miliarde de euro în cursul anului viitor. În plus, se va stabili un mceanism de furnizare a echipamentelor militare și de instruire pentru forțele ucrainene.

În declarația finală a summitului, se menționează de asemenea că aliații vor sprijini integrarea euroatlantică a Ucrainei, iar invitația de a adera la NATO va fi adresată atunci când toate statele membre vor fi de acord și toate condițiile vor fi îndeplinite.

„Viitorul Ucrainei este în NATO. Ucraina a devenit din ce în ce mai interoperabilă și mai integrată politic cu Alianța […]. Reafirmăm că vom fi în măsură să adresăm Ucrainei invitația de a adera la Alianță atunci când Aliații vor fi de acord și condițiile vor fi îndeplinite”, menționează Aliații în declarația finală a summitului de la Washington.

În același document, NATO subliniază că nu va recunoaște niciodată anexările ilegale de teritorii ucrainene făcute de Moscova și solicită Rusiei să își retragă forțele din Republica Moldova și Georgia. De asemenea, sunt lăudate progresele Republicii Moldova în privința reformelor democratice și a integrării europene.

NATO a făcut totodată apel la China să nu mai sprijine Rusia în războiul contra Ucrainei.

Sursa foto: Presidency.ro și Shutterstock

Citește și: Klaus Iohannis, discurs de la Summitul NATO din SUA: Pentru noi este important ca regiunea Mării Negre să fie considerată o importanță strategică | VIDEO