Castelul Schönbrunn își deschide porțile pentru toți cei cu dare de mână care doresc să vadă unde au locuit împăratul Franz Josef şi împărăteasa Sissi.
Apartamentul pregătit pentru turiști are 167 de metri pătrați. Cuprinde două dormitoare, două băi, salon, sufragerie şi o chicinetă cu interioare decorate în auriu, alb şi negru, în care se află obiecte realizate manual. În dormitorul principal, se află un pat cu baldachin, sculptat şi înconjurat de tapet auriu, încrustrat cu pietre.
Masa va fi servită în salonul cu scaune albe, lăcuite și decorate cu aplicații aurii. Ușile vechi au fost renovate, iar cele noi sunt adaptate stilului clasic.
Toate serviciile sunt asigurate de reprezentanții unui hotel aflat în vecinătatea castelului şi care în timpul monarhiei era casa de oaspeți a împăratului.
În funcție de servicii, prețurile sunt cuprinse între 700 și 5000 de euro pe noapte. Tariful cel mai mic include mic dejun la hotel și transfer în apartament.
Pachetul de 4900 de euro cuprinde pe lângă mic dejun și cazare în apartament, transfer cu caleașca la apartament, primire cu flori și șampanie, majordom la dispoziție, cina pregătită în apartament, ghid privat prin castel precum și o limuzină care să îi plimbe timp de 24 de ore prin Viena.
Reprezentanții agențiilor de turism spun că sunt zeci de români care îşi permit să plătească 8-10.000 de euro pentru o noapte de cazare într-un loc inedit.
Mulți s-au cazat deja în castele din Scoția sau în cele din Franța, de pe Valea Loirei.