Confidenţialitate

Victoria Vassilenko din Bulgaria este câștigătoarea Concursului Enescu 2016 la Secțiunea Pian

Victoria Vassilenko, din Bulgaria, în vârstă de 23 de ani, a câștigat duminică seară Premiul I al Secțiunii Pian a Concursului Internațional George Enescu 2016, la sfârșitul unei Finale de Pian în care a interpretat Concertul Nr 1. Op. 15 în re minor de Brahms, acompaniată de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului John Axelrod, urmându-și visul de a deveni unul dintre marii muzicieni ai lumii. Pe locul al doilea s-a situat Takuma Ishii din Japonia, iar pe locul al treilea Danor Quinteros din Chile.

Pianistul francez Gabriel Tacchino, Președintele Juriului, a anunțat rezultatele pe scena Ateneului Român.

“Sunt emoționat să mă aflu din nou pe această scenă, unde am cântat în urmă cu 50 de ani. Și vreau să mulțumesc în primul rând publicului de la Concursul Enescu pentru modul în care a ascultat și în care i-a susținut pe tinerii muzicieni”, a spus pianistul Gabriel Tacchino.

Premiul I al Concursului Internațional George Enescu 2016 este în valoare de 15.000 de euro. Câștigătoarea Concursului Enescu 2016 are posibilitatea de a interpreta pe scena Festivalului Enescu, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Premiul al doilea este de 10.000 de euro, iar premiul al treilea de 5.000 de euro.

Dirijorul John Axelrod a acordat de asemenea un premiu special câștigătoarei Premiului I, Victoria Vassilenko: un concert sub bagheta sa, alături de Orchestra Regală din Neville.