Confidenţialitate

Viceprimarul din Mariupol: „Orașul se îneacă literalmente în gunoaie și mizeria de la canalizare” | VIDEO

Aproape 200.000 de oameni se află încă în orașul ocupat de ruși, de la Marea Azov. Crizei alimentare i se suprapune, însă, și cea a medicamentelor, în condițiile în care în oraș a apărut un focar de holeră. Situația epidemiologică e agravată de căldură, de lipsa apei și a canalizării. Viceprimarul din Mariupol, Serghei Orlov, a declarat pentru Europa FM că temperaturile ridicate accelerează descompunerea a mii de cadavre sub dărâmături.

„Orașul se îneacă literalmente în gunoaie și mizeria de la canalizare. Iar aproape în fiecare curte sunt îngropate cadavre”, ne scrie viceprimarul din Mariupol, care adaugă că temperaturile ridicate accelerează descompunerea a mii de cadavre sub dărâmături.

De asemenea, marea și alte surse de apă sunt poluate din cauza gunoiului, a canalizării și a cadavrelor.

Sursa foto: Amator / Serghei Orlov

Citește și: Ucrainenii din Mariupol se bat pe ajutoarele umanitare primite de la ruși. Unii dintre ei se așază la coada cu 2-3 zile înainte | VIDEO