Vicepreşedintele ANAF Romeo Florin Nicolae, şef al Direcţiei Generale Antifraudă, este urmărit penal pentru trafic de influenţă după ce, în 2010, ar fi pretins şi primit 5.000 de euro de la reprezentantul unei firme penru soluţionarea favorabilă a unei contestaţii împotriva unei decizii de impunere.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus începerea urmăririi penale pentru trafic de influență față de Romeo Florin Nicolae, la data faptelor consilier superior în cadrul ANAF – Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în prezent vicepreședinte ANAF și director general al Direcției Generale Antifraudă Fiscală.
În ordonanța de efectuare a urmăririi penale se arată că, în calitate de consilier superior în ANAF – Direcția Generală de Coordonare Inspecție Fiscală, în vara anului 2010, Romeo Florin Nicolae a pretins și primit echivalentul în lei al sumei de 5.000 euro de la un denunțător, reprezentant al unei societăți comerciale, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra factorilor de decizie din ANAF pentru soluționarea favorabilă a unei contestații formulate societatea respectivă împotriva unei decizii de impunere.
Decizia de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată la bugetul statului în valoare totală de 13.034.043 lei fusese emisă ca urmare a unei inspecții fiscale de către reprezentanții Direcției Generale a Finanțelor Publice Prahova .
Ulterior, decizia de impunere a fost desființată parțial de ANAF – Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, în sensul diminuării obligaților de plată de la bugetul statului, de la suma de 13.034.043 lei la suma de 1.097.923 lei.
La ora transmiterii acestei ştiri, Romeo Florin Nicolae este audiat la DNA Ploieşti, unde a ajuns miercuri, în jurul orei 14.40, însoţit de avocatul Alexandru Chiciu, la intrarea în sediul instituţiei el spunând că nu a făcut nimic ce i s-ar putea reproşa.
Potrivit unor surse judiciare, vicepreşedintele ANAF cu rang de secretar de stat Romeo Florin Nicolae, care coordonează Direcţia Generală Antifraudă şi Direcţia Generală Vamală, are calitatea de suspect într-un dosar de corupţie.
Conform declaraţiei de avere a acestuia, soţia lui Nicolae lucrează în Direcţia Județeană de Finanţe Publice Prahova, iar cei doi deţin trei terenuri şi trei imobile în judeţul Prahova.