Vicepremierul Liviu Dragnea a fost huiduit de mai mulţi foşti angajaţi ai rafinăriei Arpechim.
‘
Ei sunt obligaţi să restituie companiei OMV sume primite, în urmă cu mai mulţi ani, drept sporuri salariale de sărbători, în baza contractului colectiv de muncă.
‘
Muncitorii l-au abordat pe Liviu Dragnea, la Piteşti, când acesta preda 15 microbuze pentru şcolari achiziţionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
‘
Ulterior, vicepremierul le-a promis că vor fi făcute demersuri către conducerea OMV pentru a accepta ‘un moratoriu ‘ sau pentru a eşalona executările în cazul foştilor angajaţi ai Arpechim.
‘
Rafinăria Arpechim se află în proces de închidere. OMV Petrom, care deţine pachetul majoritar al rafinăriei a renunţat, în anul 2009, la activitatea de pe platforma, care era strâns legată de cea a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea.