Vicepremierul nord-irlandez Martin McGuinness, membru al formaţiunii republicane Sinn Fein, propune un referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie şi unirea cu Irlanda, după decizia britanicilor de ieşire din UE.
Martin McGuinness a declarat că, după votul britanic privind ieşirea din UE, este necesar referendum pentru unificarea cu Irlanda.
Eurodeputata Martina Anderson: “Sinn Féin va insista pentru organizarea unui referendum privind frontiera Irlandei de Nord cu Irlanda, o măsură stabilită prin Acordul din Vinerea Mare, semnat acum 18 ani; avem dreptul de a vota pentru oprirea divizării şi pentru un rol în UE.”
Lideri republicani din regiunea britanică Irlanda de Nord au semnalat deja că nu vor tolera reintroducerea controalelor la frontiere cu Irlanda, un efect al ieşirii Marii Britanii din UE. Riscul reizbucnirii conflictului nord-irlandez a fost evocat chiar de foştii premieri Tony Blair şi John Major, care au avertizat că eventuala ieşire din Uniunea Europeană va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia.