Confidenţialitate

Surse Europa FM: Verișorul Raisei, copila din județul Dolj găsită moartă, a fost reținut pentru 24 de ore | AUDIO

Verișorul fetiței de doi ani – din județul Dolj – a fost reținut de anchetatori. Raisa a fost găsită moartă la 24 de ore după ce a fost dată dispărută. Acuzația adusă de anchetatori este de omor calificat. Băiatul are 15 ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După mai multe ore de audieri, anchetatorii au decis să îl rețină pe băiatul de 15 ani, principalul suspect în cazul morții fetiței din localitatea doljeană Breasta, pentru 24 de ore, ne-au declarat surse apropiate anchetei.

Cercetările în acest caz sunt făcute de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar anchetatorii sunt așteptați astăzi să ofere informații cu privire la ce s-a întâmplat cu fetița de doi ani și cinci luni.

Reamintim că Raisa a fost dată dispărută, luni, la prânz. A fost căutată de sute de polițiști, jandarmi, pompieri, dar și voluntari, crezându-se că a plecat singură pe câmp. A fost găsită după 24 de ore, fără suflare, într-o râpă cu vegetație deasă, la câteva sute de metri de locuință. Fetița ar fi fost strangulată, iar pe trupul ei erau mai multe leziuni.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Inovație în medicină pentru persoanele bolnave de diabet: EMA a aprobat insulina săptămânală | AUDIO