Confidenţialitate

VERIFICAT DE EUROPA FM: Există sau nu discuţii despre pensiile private în Guvern?

După controversele legate diminuarea sumei care ajunge lunar în fondurile de pensii private obligatorii, ministrul Economiei, Mihai Fifor, a susținut că nu a avut loc o astfel de discuție în Guvern.

Europa FM a verificat în ce măsură asigurările ministrului se potrivesc cu faptele.

Surse din piaţa de profil au confirmat pentru Europa FM că ultima discuție pe această temă în cadrul Guvernului a avut loc chiar săptămâna trecută.

Ministrul Finanţelor, Ionuț Mișa, le-a spus atunci reprezentanţilor Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România că are în vedere mai multe variante între care și scăderea contribuţei virate din salariile brute în Pilonul II de pesnii de la 5,1% la 2,5%. Deocamdată, este vorba despre ipoteze de lucru, la fel cum a fost şi aceea a scăderii mai drastice a contribuţiei 5,1% la 1%, susțin sursele citate.

O altă măsură pe care Ministerul Finanțelor vrea s-o pună în aplicare, tot din 2018, ar fi eliminarea comisionului de 2,5% încasat de administratorii fondurilor de la participanţi.

Într-un interviu la Antena 3, Ministrul Economiei, Mihai Fifor, a negat că ar exista astfel de discuții în Guvern și a susținut că dimpotrivă, există un interes în încurajarea fondurilor private.

În momentul de față, vă spun cu toată deschiderea, nu avem o astfel de discuție în Guvern vis-a-vis de modificarea într-un fel sau altul a Pilonului II de pensii. La urma urmei, haideţi să ne gândim că România nu a acționat așa cu a acționat Polonia sau Ungaria, desființând acest pilon de pensii. (…)

În condiţiile actuale, nu putem fi decât interesaţi să încurajăm Pilonul acesta de pensii private – Pilonul II, Pilonul III – pentru că este important ca la un moment dat să existe o altă zonă de finanțare a pensiilor pentru cei care se retrag din activitate într-un anume moment”, a spus ministrul Economiei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Că există astfel de discuții în Guvern, nu doar la Ministerul Finanțelor, o confirmă și un dialog din 9 august dintre ministrul Ionuț Mișa și premierul Mihai Tudose. Ministrul Finanțelor explica atunci, tot într-un interviu la Antena 3, că intenționează să elimine comisioanele pe care și le iau administratorii fondurilor, iar prim-ministrul își arăta susținerea.

“Trebuie să înţelegem că toţi banii care trec automat de la Pilonul I la Pilonul II automat acele firme îşi iau 2,5% din bani”, reclama Ionuţ Mişa comisionul din actuala legislaţie. În replică, Mihai Tudose, sugera că această taxare este una excesivă: “Au citit Robin Hood, ştiţi? Cine trece…”.

În acest context, ministrul Finanţelor şi-a arătat public intenţia de a o elimina, urmând ca fondurile private să rămână doar cu o parte dintre comisioane – cele provenite din sumele câştigate din investiţii. “Diferenţa o investesc, obţin un profit şi din acel profit îşi mai iau încă o dată un comision. Cred că e mult mai important ca vreo câteva sute de milioane de lei să vină în pensiile românilor”, a adăugat Ionuţ Mişa, referindu-se astfel la suplimentarea sumelor rămase lunar în Pilonul I.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În Pilonul II de pensii, la care contribuie în prezent aproape 7 milioane de persoane, se virează lunar aproximativ 130 de milioane de euro. După 9 ani, activele nete gestionate de toate cele 7 fonduri private ajungeau în iunie 2017 la 8 miliarde de euro.

În 2011, Guvernul Ungariei a trecut la stat toate cele 10 miliarde de euro acumulate în fondurile private de pensii. Doi ani mai târziu, pentru a-și reduce datoria publică, Polonia a transferat de asemenea la stat jumătate din cele 63 de miliarde de euro strânse în Pilonul II. Au rămas însă în fondurile private activele investite în acțiuni ale companiilor listate la bursă.