Dacă până acum Guvernul garanta la unison că de la 1 ianuarie firmele nu vor mai avea de plătit la stat nicio contribuție pe salarii în nume propriu, de ieri situația s-a schimbat. Angajatorii vor rămâne cu o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii, iar în dreptul angajaților vor trece celelalte contribuții.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, și-a justificat decizia cu argumentul că taxa ar fi impusă de o directivă europeană și, în consecință, nu poate fi eliminată.
„E vorba de o contribuție de solidaritate socială. Nu este o taxă nouă, nu este un element nou. (…) Este reglementată de o directivă europeană și ea nu poate fi eliminată, da? (…) Această sumă este plătită de toți contribuabilii persoane fizice și juridice care au calitatea de angajat pe salarii și fonduri asimilate salariilor”, a spus joi ministrul Ionuț Mișa în trecere prin Parlament.
Am verificat la Europa FM cât dau azi firmele la stat pentru fiecare salariu pe care îl plătesc și dacă există sau nu o directivă europeană care împiedică eliminarea acestor contribuții.
„Taxa de solidaritate” e numele generic dat de ministrul Finanțelor celor patru tipuri de contribuții care nu pot fi trecute în dreptul angajatorului. E vorba despre banii pentru șomaj, pentru concedii medicale, pentru riscul de accidente de muncă, dar și pentru situația în care, dacă firma intră în faliment înainte de a da toate salariile, angajații trebuie plătiți.
Toate înseamnă azi două procente din fiecare salariu brut pe care o firmă îl plătește în România. Și toate urmau să fie eliminate de la 1 ianuarie. O prefigura programul de guvernare votat în Parlament și o anunța oficial chiar Liviu Dragnea în luna august.
Sursa foto: extras din Programul de Guvernare 2016-2020, publicat în Monitorul Oficial nr 496 din 29.06.2017
Lipsa banilor și deficitul la limita de 3% cu care a fost construit noul buget au făcut însă Ministerul Finanțelor să se răzgândească.
Oficial, ministrul Finanțelor a dat vina pe Comisia Europeană. O directivă europeană reglementează o astfel de contribuție, ceea ce ar face imposibilă eliminarea ei, spune Ionuț Mișa.
Să vedem dacă este sau nu așa. Întâi de toate, să precizăm că directiva invocată de ministrul Finanțelor se referă strict la contribuția pentru protecția angajaților în caz de faliment.
Așadar, la o zecime din cele două procente care ar urma să se regăsească în taxa de solidaritate. Apoi, că directiva nu impune vreo taxă, ci stabilește doar că fiecare stat membru trebuie să aibă un mecanism prin care garantează plata a cel puțin trei salarii restante în situația intrării în insolvență.
Așa a ajuns în 2006 România să facă prin lege un Fond de Garantare a creanțelor salariale, sub presiunea negocierilor pentru a intra în Uniunea Europeană. A ales să îl finanțeze din banii angajatorilor. Decizia a fost însă a Parlamentului de la București și nu a Comisiei Europene care lasă, prin aceeași directivă, la latitudinea fiecărui stat să aleagă dacă îl susține de la buget sau din banii firmelor. „Angajatorii trebuie să contribuie la finanțare (finanțarea instituției de garantare, n.red.) în măsura în care aceasta nu este acoperită integral de către autoritățile publice”, se arată în textul alineatului (b) al Articolului (5) din Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului care a codificat Directiva 80/987/CEE a Consiliului transpusă în legislația românească prin Legea 200/2006 (traseul legislativ al Directivei poate fi consultat AICI)
Nu este însă singura confuzie pe care o face ministrul Finanțelor. Ionuț Mișa crede că suma este „plătită de toți contribuabilii care au calitatea de angajat”. Codul Fiscal îl contrazice (v. Art. 209-215 din Codul Fiscal actualizat). Dimpotrivă, contribuția revine strict angajatorului.
Firește, se pune întrebarea dacă statul și-ar permite sau nu să acopere acest fond fără a încasa alte contribuții. Cifrele arată că în acest an plățile estimate ar fi de numai 5 milioane de euro, în timp ce încasările ajung la peste 80 de milioane (v. Bugetul pentru 2017 al ANOFM). Statul păstrează așadar cea mai mare parte din acești bani, iar explicația oficială este departe de cea reală – nevoia de încasări la buget.
Dacă tragem linie, constatăm că ministrul Finanțelor are dreptate când spune că nu este vorba despre o contribuție nouă. Afirmațiile sale că taxa e impusă de o directivă europeană și că e plătită azi de angajați sunt însă FALSE.
