Măsurile fiscale anunțate, dar și Legile Justiției au scos duminică oameni în stradă în mai multe orașe din țară.
Protestele vin după avertismentul public al președintelui Klaus Iohannis care i-a reproșat ministrului Justiției modul „netransparent și neclar” în care legile pe care le-a scris au fost pasate unor parlamentari ai PSD.
Ministrul Tudorel Toader se disculpă și spune că, în fața unei invitații de la Parlament, nu avea de ales – o decizie a Curții Constituționale l-ar obliga să răspundă Comisiei speciale pentru asigurarea stabilității legislative în domeniul Justiției condusă de Florin Iordache căreia i-a și lăsat contestatule proiecte de lege.
„Știți că există şi o decizie recentă a Curţii Constituţionale care spune că nimeni nu poate refuza să se prezinte în fața unei comisii parlamentare. (…) În faţa invitaţiei de a merge în comisie, eu, luând în considerare legea, principiul colaborării loiale dintre autorități și decizia Curții Constituționale, nu puteam să nu mă duc”, a fost replica dată vineri președintelui de către ministrul Justiției.
Ca urmare a controverselor pe această temă, am verificat la Europa FM veridicitatea argumentelor pe care le aduce Tudorel Toader când spune că nu avea de ales.
Fără îndoială, Tudorel Toader este perceput de opinia publică drept autor al proiectelor care vin să schimbe regulile în Justiție, pentru prima dată după intrarea României în Uniunea Europeană. Conflictul politic între premierul Mihai Tudose și președintele PSD, Liviu Dragnea, a făcut însă ca asumarea lor să fie refuzată la Palatul Victoria înainte ca proiectele să fie oficial discutate în Guvern.
Ceea ce nu împiedică Parlamentul să inițieze o lege care să vină cu exact aceleași modificări. Doar că parlamentarii nu au scris-o ei înșiși de la zero, ci au luat draftul Ministerului Justiției, l-au ajustat și au pus la final semnătura a 10 senatori și deputați între care și pe cea a fostului ministru Florin Iordache (proiectele pot fi consultate aici, aici și aici).
Ministrul Tudorel Toader spune că nu avea de ales în privința prezenței în Parlament și vine cu trei argumente: legea care stabilește cum se scriu actele normative în România, principiul colaborării loiale între instituțiile statului și o decizie a Curții Constituționale la care a fost judecător timp de 10 ani.
Le luăm pe rând, în încercarea de a înțelege cât din acest vârtej al declarațiilor se referă strict obligațiile instituționale și cât este, de fapt, politică.
Legea invocată – Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, disponibilă aici – nu impune obligații în relația ministru – Parlament, ci stabilește cine și cum redactează un proiect de hotărâre, de ordonanță sau de lege și ce avize ori evaluări de impact sunt necesare înainte de adoptare.
Principiul colaborării loiale între instituțiile statului apare, într-adevăr, descris pe larg în motivarea a două dintre deciziile recente ale Curții Constituționale (v. Decizia 430/2017, paragraful 36 și Decizia 611/2017 paragrafele 100 – 113). Ambele se referă însă la prezența unui șef de instituție – mai exact a procurorului șef al DNA – în fața unei comisii de anchetă parlamentară. Or, comisia condusă de deputatul Florin Iordache nu are statut de comisie de anchetă, ci doar de comisie specială, desemnată să pună ordine în legile Justiției.
Dacă ar fi să căutăm în legislația României o îndatorire a ministrului de a se prezenta personal în fața unei comisii speciale, atunci ar trebui să ne uităm la Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului care pune semnul egal între Comisia „Iordache” și Comisia Juridică, de exemplu, în fața căreia ministrul trebuie să vină atunci când i se cere explicit (v. art 55 din Regulamentul Camerei Deputaților).
Acest lucru nu atrage însă obligația de a se prezenta cu drafturi de lege, ci doar pe aceea de a susține proiecte de legi pe care Guvernul le-a inițiat. Nu este și cazul Legilor Justiției. Altfel spus, prezența cu un astfel de proiect de lege în fața comisiei este o opțiune politică.
Prin urmare, putem concluziona că argumentația făcută de ministrul Tudorel Toader în sprijinul ideii că nu avea de ales, în care invocă și decizia recentă a Curții Constituționale în „cazul Kovesi”, este PARȚIAL FALSĂ.
