Confidenţialitate

VERIFICAT DE EUROPA FM | Cât câștigă un ministru în România – AUDIO

„Revoluția fiscală” ține deocamdată în șah angajații din privat care nu știu dacă firmele la care lucrează le vor face alte contracte, pentru a primi, și la anul, același salariu. Cei care nu au emoții sunt bugetarii – nu pierd bani, dar nici nu câștigă 25% în plus prin legea salarizării, așa cum li se promitea.

Discuțiile publice din ultimele săptămâni au omis, însă, o categorie specială a bugetarilor: demnitarii. Ce se întâmplă cu indemnizațiile lor?

Într-un interviu acordat joi postului Antena 3, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Olguța Vasilescu, a subliniat scăderea din această vară a salariilor demnitarilor, dând exemplul propriei indemnizații.

„Se tot discută despre faptul că legea salarizării s-a făcut pentru demnitari. Salariul meu a scăzut cu 40%. Și numai al meu, al tuturor miniștrilor, al președinților Camerei și Senatului, al președintelui României. (…) Eu aveam 14.000 și acum este sub 10.000. (…) Hai să nu mai spunem că legea salarizării s-a dat ca să le fie unora mai bine, că nu este așa”, a spus Olguța Vasilescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Am verificat la Europa FM dacă salariul de ministru a scăzut, într-adevăr, anul acesta cu 40%, cum spune Olguța Vasilescu, dar și ce se va întâmpla din 2018 cu indemnizațiile demnitarilor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cât mai câștigă un ministru în România? În ultimii ani, suma a fost, în fiecare guvernare, alta. Indemnizațiile demnitarilor s-au triplat în 2015, prin ordonanță de urgență, în scurtul interimat al lui Gabriel Oprea la Palatul Victoria. Anul acesta, un alt guvern PSD a mai tăiat din sumă prin noua lege a salarizării. Așa se face că demnitarii au luat, de la 1 iulie, indemnizații ceva mai mici decât în ultimii doi ani.

Aceeași lege a salarizării a stabilit, însă, lefurile demnitarilor proporțional cu salariul minim pe economie. Așadar, ori de câte ori Guvernul va mări salariul minim garantat vor crește, în același ritm, și indemnizațiile miniștrilor, ale secretarilor de stat, ale șefilor de agenții, ale primarilor și viceprimarilor, ale prefecților și președinților de Consilii Județene.

Dar să vedem cu cât a scăzut, în realitate, indemnizația de ministru și, mai ales, pentru câtă vreme.

În Guvernul Grindeanu, Lia Olguța Vasilescu primea, ca ministru al Muncii, 13.365 de lei în mână (19.055 de lei indemnizație brută, stabilită prin OUG 14/2015). În Guvernul Tudose, după noua lege a salarizării, ia echivalentul a 10 salarii minime și jumătate. Adică 10.679 de lei 15.225 de lei indemnizație brută, potrivit Legii 153/2017). Așadar, o scădere cu 20% și nu cu 40%, cum spune ministrul.

În plus, e o scădere temporară. Decizia deja anunțată a Guvernului e aceea de a mări de la 1 ianuarie salariul minim pe economie cu 31%, la 1900 de lei brut. Așa că și indemnizațiile demnitarilor vor crește proporțional. Un ministru va rămâne cu aproape 1.000 de lei mai mult în fiecare lună.

Cam tot atât vor câștiga în plus și președinții Camerei Deputaților și Senatului, iar președintele României va lua chiar 1.100 de lei peste ce primește azi. La indemnizația primarului general al Capitalei se va vedea un plus de 950 de lei, iar la cea a unui primar de oraș mare de 700 de lei pe lună. Mărirea e mai mare decât cea acordată în general bugetarilor.

Prin urmare, dacă ne uităm la salariul de ministru trebuie să admitem că a scăzut, dar nu cu 40%, ci cu 20% și nu este în prezent sub 10.000 de lei, cum susține ministrul Muncii. În plus, jumătate din această scădere este pe cale să fie recuperată după numai 6 luni.

Așadar, afirmația Olguței Vasilescu este PARȚIAL FALSĂ.