Președintele Iohannis întreabă de mai bine de două săptămâni Guvernul dacă are bani de salarii și de pensii până la final de an. Premierul Dăncilă nu a dat, până acum, vreun răspuns convingător.
Așa că Opoziția a mers chiar mai departe și a avertizat public că salariile și pensiile nu se pot plăti integral, dacă nu apare vreun miracol bugetar.
Iată constatarea PNL la dezbaterea de ieri din Camera Deputaților a moțiunii simple împotriva ministrului Finanțelor, domnul Eugen Teodorovici: „După primele patru luni, nu putem să nu observăm că sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal au urcat la 26 miliarde de lei, în creștere cu peste 20%. La un calcul aritmetic simplu, plafonul pe care dumneavoastră l-ați propus, de 81 miliarde de lei pentru cheltuieli de personal în 2018, va fi depășit. Bugetul nu mai are bani pentru plata pensiilor și a salariilor pentru tot anul 2018.”
Am verificat la Europa FM dacă avertismentul PNL se susține. Este sau nu Guvernul în pericolul de a nu plăti integral pensiile și salariile până la finalul anului?
Să cheltuiești bugetul de stat nu e cu mult diferit de mersul la supermarket, în fiecare lună, cu aceeași listă de cumpărături. Uneori sunt mai scumpe fructele, alteori crește prețul pâinii, iar câteodată nu-ți intră în cont tot salariul la timp. Totul e să nu-ți propui să cumperi caviar , convins că vei câștiga la loto, dacă singura certitudine e că ești plătit cu salariul mediu pe economie.
Cam așa e și cu salariile și pensiile. La începutul anului, Guvernul și-a făcut niște calcule – cât va scoate din taxe, cât l-ar costa salariile tuturor bugetarilor și cu cât le poate mări fără să treacă linia roșie de deficit impusă de Bruxelles. După măririle de la început de an, dă pe salariile bugetarilor 7,2 miliarde de lei pe lună – cât trei poduri peste Dunăre, ca cel care ar urma să fie construit la Brăila. Banii ajung lunar în peste 1 milion de conturi bancare și se întorc sub formă de taxe și în consum.
Așadar, dacă bugetarii nu vor emigra cu miile până la finalul anului, Guvernul ar urma să le plătească, cu tot cu ce le-a dat deja, aproape 84 de miliarde de lei. Cu 3 miliarde mai mult decât estima în ianuarie, căci între timp a negociat cu angajații din spitale și polițiștii ieșiți în stradă venituri mai mari (v. Strategia fiscal-bugetară potrivit căreia Guvernul estima cheltuieli de personal de 81,1 miliarde de lei)
Lângă salarii, pe lista obligatorie de cumpărături a Guvernului stau pensiile. Costă 5 miliarde de lei pe lună (v. Bugetul general consolidat 01.01- 30.04.2018), iar din iulie vor fi chiar mai mult. Punctul de pensie crește cu 10%, de la 1.000 de lei la 1.100 de lei, iar pensia minim garantată cu peste 20% – de la 520 la 640 de lei. Consiliul Fiscal estimează că toate acestea vor însemna cheltuieli cu 3,7 miliarde de lei mai mari până la final de an. Sunt însă incluse în buget, așa cum a fost aprobat prin lege.
Întrebarea care se pune este dacă Guvernul are cu ce plăti și în realitate sau doar pe hârtie. Iar răspunsul e că da. În primele trei luni din an, a încasat din contribuțiile la asigurări sociale cu 5% peste ce plănuia (v. Raport privind execuţia bugetară – trimestrul I 2018). E adevărat, depinde încă și de bugetul de stat, dar până acum a avut nevoie de subvenții mai mici decât anticipa în ianuarie.
Ajungem la casă. Luna aceasta, pensile și salariile ocupă 57% din coșul de cumpărături, dar sunt acoperite. Va fi așa până la final de an? Consiliul Fiscal ridică două steaguri roșii – se poate ca Guvernul să fi fost prea optimist când și-a plănuit veniturile și să fi pus cu un miliard mai puțin decât e nevoie în bugetul de pensii.
Cu toate corecțiile, riscul ar fi acela ca la prima rectificare să fie nevoie de 3-4 miliarde de lei în plus pentru pensii și salarii. Nu înseamnă însă automat că nu sunt bani. Cel mult, poate însemna că Guvernul va renunța, din nou, la 80 de kilometri de autostradă.
În concluzie, bugetul nu stă atât de bine cum anticipa Guvernul, dar nici nu există date care să arate că România ar intra în incapacitate de plată până la final de an. Prin urmare, afirmația din moțiunea PNL că „bugetul nu are bani pentru plata pensiilor și a salariilor pentru tot anul 2018”, dată ca certitudine, este FALSĂ.