Cei doi judecători care urmau să dea o sentință în procesul în care fostul primar Sorin Oprescu este judecat pentru corupție nu s-au înțeles în privința verdictului. Un al treilea magistrat va intra în complet, așa că sentința a fost amânată.
Curtea de Apel București a decis ca procesul de corupție în care Sorin Oprescu este acuzat de luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu, și constituire a unui grup infracțional organizat să se reia de la ultimul termen.
La ultimul termen, un procuror DNA a cerut pedeapsa maximă în dosarul de corupție al fostului edil al Capitalei.
În primă instanţă, magistrații l-au condamnat pe Sorin Oprescu la la 5 ani şi 4 luni închisoare.
Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, un grup bine organizat, la care a aderat şi Sorin Oprescu, a înfiinţat în administraţia locală din municipiul Bucureşti un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească anumite contracte din partea instituţiilor publice aflate în subordinea primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat.
În ultimul cuvânt în fața instanței, Sorin Oprescu a declarat că nu a încălcat niciodată legea.
- Anca Grădinaru