Confidenţialitate


Verdict al experţilor: Victor Ponta și-a plagiat teza de doctorat


Verdict al experţilor: Victor Ponta și-a plagiat teza de doctorat

Fostul premier Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, a stabilit Comisia Tehnică din cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor.

Potrivit Mediafax, care citează surse din Ministerul Educatiei, raportul final va fi supus votului în Consiliul General de mâine.

După ce au analizat lucrarea, membrii Comisiei Tehnice au recomandat  retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, obţinut în iulie 2003. Fostul premier va avea la dispoziţie două săptămâni pentru a contesta decizia.

În 2012, când a izbucnit scandalul, două organisme universitare au stabilit că Victor Ponta a copiat cuvânt cu cuvânt o treime din lucrare.

Singura comisie care l-a absolvit de vină a fost Consiliul Naţional de Etică numit de Liviu Pop, la acea vreme Ministru al Educației și subordonat al lui Victor Ponta.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…