Confidenţialitate

Verchere, OMV Petrom: Vrem să dezvoltăm Neptun Deep. Legea offshore trebuie modificată

OMV Petrom vrea să continue proiectul de la Marea Neagră, însă e nevoie de un cadru fiscal-legislativ, ceea înseamnă ca Legea offshore trebuie modificată pentru a se elimina suprataxarea, spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

„Vrem să dezvoltăm proiectul de la Marea Neagră pentru că este o oportunitate atât pentru noi, cât şi pentru România. Vrem să mergem înainte cu acest proiect, dar avem nevoie de un cadru fiscal-legislativ care să ne încurajeze”, a spus oficialul OMV Petrom la ZF Power Suumit 2020.

Potrivit acesteia, România are una dintre cele mai mari taxe din sector din Europa.

„România are una dintre cele mai mari taxe în sectorul de petrol şi gaze in întreaga Europă, ceea ce nu oferă un mediu foarte competitiv. Vom urmări cadrul fiscal-legislativ şi vom decide de acolo”, a exlicat Verchere.

Proiectul Neptun Deep urma să fie dezvoltat de un parteneriat în OMV Petrom şi Exxon. Apariţia OUG 114/2018 şi prevederile Legii Offshore au dus la amânarea proiectului, iar compania americană şi-a anunţat retragerea din proiect, în cadrul unui plan de restructurare.