Confidenţialitate

VENEZUELA: A murit tânărul ars de viu la Altamira; Bilanţul violenţelor stradale urcă la 65 de decese

Procuratua din Venezuela anunţă decesul tânărului înjunghiat şi ars de viu în plină stradă, la 20 mai, în timpul unei manifestaţii împotriva preşedintelui socialist Nicolas Maduro.

Actul crimnal a fost comis la Altamira, oraş situat la est de capitala Caracas, fiind anchetat.

Orlando Figuera avea 22 de ani. Se crede că acesta şi-ar fi susţinut public susţinerea pentru contestatul regim.

Bilanţul celor peste două luni de violente proteste urcă la 65 de morţi, potrivit AFP. Alte peste 1.000 de persoane au fost rănite.

Ţară petrolieră, Venezuela se confruntă cu o gravă criză politică şi economică, numeroşi locuitori suferind din cauza lipsei alimentelor.