Ministrul de Interne a reluat, sâmbătă, apelul ca români din străinătate să nu vină în ţară de Paşti.
“Rămâneţi acasă, în ţările unde locuiţi şi faceţi acolo sărbătărorile în pace şi linişte”, a spus el.
“Aici vom fi obligaţi să vă invităm să locuiţi în spaţii de carantinare instituţionalizată. Acest lucru nu ne face bine nici dumneavoastră, nici familiilor care vă iubesc. Vă mulţumesc că înţelegeţi acest lucru”, a adăugat ministrul.
“Vă pot garanta că vom ieşi din această situaţia grea şi vom fi împreună, cât de repede depinde doar de noi. Dumnezeu să binecuvânteze România şi pe dumneavoastră, dragi compatrioţi, oriunde vă aflaţi”, a conchis șeful Internelor.