Pentru prima dată la Râmncu Vâlcea s-a organizat o paradă militară de Ziua Naţională. Câteva mii de persoane au ieşit în stradă să-i admire pe soldaţi.
Vedeta paradei militare a fost, însă, Biţă, un ciobănesc german, soldat în Armată Română – după cum transmite corespondentul Europa FM, Nicoleta Ene.
Sus pe un tab de cercetare de geniu alături de comandatul său, Biţă, antrenat la Centrul Panat Donici din Râmncu Vâlcea, privea mulţimea.
Întorcea curios capul, când într-o parte, când în alta, să-l admire toată lumea. Cei mai încântaţi erau copiii care aplaudau frentic şi-l strigau pe nume.
Biţă are 10 ani şi-o carieră militară de excepție. Antrenat să depisteze dispozitive explozive, el a reuşit să salveze mii de vieţi în teatrele de operaţiune din Afganistan şi a participat la capturarea a sute de kilograme de material explozibil.
A găsit bombe artizanale ascunse în pământ, în beciurile caselor sau în cauciucurile camioanelor parcate pe marginea drumului.
Biţă a ajuns acum la vârsta pensionării, dar, pentru că încă mai mai are un miros foarte bun, superiorii săi au decis să-l menţină în activitate.