O nouă decizie a magistraților din Vaslui stârnește revoltă în rândul opiniei publice. Un violator recidivist a fost lasat în libertate după ce a abuzat o fetiţă de 12 ani
Copila în vârstă de 12 ani, din localitatea vasluiană Vutcani, a fost sechestrată şi violată de un tânăr de 17 ani.
Fetiţa se întorcea de la magazinul din sat, unde fusese trimisă de mamă pentru a face câteva cumpărături. La întoarcere, a fost acostată de un tânăr care i-a pus cuţitul la gât, forţând-o să meargă într-o curte la o casă părăsită unde a violat-o.
Prins după 24 de ore de căutări, agresorul a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, însă magistraţii vasluieni au decis să judece propunerea abia după Paşte. Adolescentul de 17 ani era oricum cercetat în stare de libertate pentru un alt viol pe care l-a comis în luna ianuarie a acestui an.
Propunerea privind arestarea preventivă a fost înregistrată în urmă cu patru zile pe rolul Judecătoriei Bârlad,. Aici a fost stabilit ca termen pentru judecarea propunerii de arestare, data de 3 mai, agresorul fiind lăsat în stare de libertate, fără nicio măsură preventivă împotriva sa.
Decizia a revoltat comunitatea locală a victimei, oamenii blamând clemenţa magistraţilor faţă de violator