Autorităţile sanitare din județul Vaslui sunt în alertă, după ce la Spitalul de Urgenţă a ajuns un bebeluş în vârstă de şapte luni, diagnosticat cu boală diareică acută cu rotavirus. Medicii fac investigatii suplimentare acum pentru a stabili dacă este vorba și despre o infecție cu E. coli. Cadrele sanitare încercă să raporteze cazul la DSP, dar aici nu răspunde nimeni la telefon și nici nu a fost confirmată primirea documentelor trimise prin fax.
Potrivit conducerii SJU Vaslui, copilul este din comuna vasluiană Hoceni şi a fost internat inițial la Spitalul din Huşi. Bebelușul a fost dignosticat cu boală diareică acută, cu rotavirus. El are un grad de deshidratrare de cinci la sută. Medicii au luat decizia izolării sale într-un salon al secţiei de pediatrie.
Mama copilului este chestionată cu privire la laptele și alimentele consumate de cel mic. Cazul a fost raportat de conducerea unităţii sanitare la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală. Situația trebuie raportată și la Direcția de Sănătate Publică, dar aici nu răspunde nimeni la numărul de telefon pus la dispoziția medicilor, epidemiologul fiind în concediu.