Confidenţialitate

Vaslui: O tânără a leșinat din cauza căldurii, în timp ce aştepta să dea examen pentru permis auto

O tânără de 18 ani a fost transportată, marţi, cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, cu traumatism cranian, după ce, din cauza căldurii, a leşinat şi s-a lovit cu capul de pardoseala din incinta Serviciului de Înmatriculări şi Permise Auto, unde aştepta să dea examenul pentru obţinerea permisului de conducere.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Autovehiculelor (SPCRCIA) Vaslui, tânăra aştepta la rând pentru a susţine proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului auto. Din cauza emoţiilor şi a căldurii, fata de 18 ani a leşinat şi s-a lovit cu capul de pardoseală.

Una dintre persoanele aflate la rând a sunat la 112, iar un echipajul medical SMURD a preluat-o pe tânără şi a transportat-o la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, fiind diagnosticată cu lipotimie şi tramatism cranio-cerebral.

”Este un incident nefericit cauzat de numărul mare de persoane care staţionează în holul serviciului. Noi am făcut programarea celor care dau examenul tocmai în ideea de a reduce aglomeraţia, însă mulţi din cei care urmează să susţină proba teoretică pentru permisul auto vin şi cu câte doi-trei susţinători, de se ajunge în situaţia ca, în loc de 70 de oameni, să fie 140-150 într-un spaţiu de câţiva zeci de metri pătraţi”, a declarat, marţi, pentru News.ro şeful SPCRCIA Vaslui, Dumitru Tăbăcaru.

Incidentul petrecut marţi este al doilea din ultima perioadă, după ce alte două persoane au leşinat în urmă cu câteva zile în urmă, în timp ce stăteau la rând la unul din ghişeele serviciului.