Confidenţialitate


Vaslui: Laleaua pestriţă, monument al naturii protejat de lege, vândută pe tarabe în piaţă


Vaslui: Laleaua pestriţă, monument al naturii protejat de lege, vândută pe tarabe în piaţă

Laleaua pestriţă, monument al naturii protejat de lege, este vândută pe tarabe într-o piaţă din municipiul Vaslui, fără ca vreo autoritate a statului să intervină, deşi ar putea să dea comercianţilor ambulanţi amenzi de până la 7.500 de lei – scrie News.ro.

Şeful Gărzii de Mediu Vaslui spune că ”este trist că se cumpără” aceste flori, propunându-şi să atragă atenţia vânzătorilor să nu le mai comercializeze.

Comercianţii ambulanţi de verdeţuri din Piaţa Traian, din municipiul Vaslui, vând pe tarabe, de câteva zile, lalele pestriţe, o plantă protejată de lege şi considerată monument al naturii. Frumoasele flori culese dintr-o pădure din apropierea oraşului sunt comercializate la un preţ derizoriu, de un leu buchetul de peste 25 de fire.

Deşi florile sunt expuse pe tarabă, autorităţile statului nu intervin în niciun fel pentru a-i sancţiona pe cei care încalcă legea.

Ştiu că nu este voie să le rupem, dar vreau să câştig şi eu un ban cu care să cumpăr de mâncare la copii. Dacă o să vină cineva să mă întrebe de ce le vând, o să le spun că nu ştiam că-s ocrotite de lege”, a declarat femeia care avea lalelele pestriţe la vânzare.

Conducerea Gărzii de Mediu Vaslui susţine că nu poate să păzească aria protejată unde cresc plantele, însă spune că va interveni direct în piaţă.

”Anul trecut le-am atras atenţia celor care le vând că nu au voie să o facă, însă sunt persoane cu un anumit statut social. Este mai dificil pentru noi să stăm să păzim în pădure să vedem când vin oamenii să le culeagă. De aceea, o să mergem în piaţă, că este mult mai uşor, şi o să-i avertizăm din nou pe comercianţii de lalele pestriţe. Trist este că se cumpără aceste flori”, a declarat, marţi, pentru News.ro comisarul şef al Gărzii de Mediu Vaslui, Cristian Laic.

Amenda pentru ruperea plantelor ocrotite de lege este cuprinsă între 3.000 şi 7.500 de lei, însă până acum nu a fost aplicată nicio sancţiune de acest fel în judeţul Vaslui.


Ultimele stiri
În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…

Obiceiuri de Crăciun, în Crișana. Prin ce se deosebește Turca din Bihor față de cea din alte zone…

Obiceiuri de Crăciun, în Oltenia. Ce presupun Viflaimul din Dolj, Vasilca și scormonitul în foc | AUDIO

24 decembrie, Ajunul Crăciunului. Colindatul și alte obiceiuri la români

Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…